Napoleon Bonaparte, unul dintre cei mai mari comandanți din istorie. „Zece oameni care vorbesc fac mai mult zgomot decât zece mii care tac”

Napoleon Bonaparte, cunoscut și ca Napoleon I, este considerat unul dintre cei mai mari lideri din istorie. Biografii l-au descris drept un geniu al războiului datorită tacticilor sale militare revoluționare.

Bun strateg, cuceririle și reformele politice ale lui Napoleon au modernizat Franța și au pus bazele multor instituții și sisteme pe care ne bazăm și astăzi. Impactul lui Napoleon asupra Europei nu s-a limitat la războaie și politică. La 21 martie 1804, a introdus un cod juridic cuprinzător, Codul Napoleon, ce garanta respectarea principiilor de libertate, egalitate și proprietate.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Napoleon a introdus principiul proprietății private, a stabilit bazele dezvoltării unui sistem de drept european comun, influențând semnificativ dezvoltarea dreptului civil în Asia și America Latină, a stabilit sisteme moderne de educație, a îmbunătățit infrastructura și a extins controlul Franței asupra teritoriilor din Europa, ambițiile sale imperiale și dorința de control aducând atât glorie, cât și suferință în ținuturile pe care le-a cucerit. Domnia sa a însemnat, pe lângă ocupația teritoriilor străine și reforme revoluționare, și taxe mari și recrutare forțată pentru populația aflată sub controlul său. Napoleon a fost, în același timp, cuceritor și eliberator. Vizionar și despot.

Ascensiunea lui Napoleon la putere a fost rapidă

Ascensiunea lui Napoleon la putere a fost rapidă, alimentată de multiple triumfuri militare în Italia și, mai târziu, în Egipt. Politicienii republicani îl considerau un lider înnăscut. A preluat controlul asupra Franței în 1799 și a fost numit prim consul. În scurt timp și-a câștigat popularitatea asigurându-se că armata își menține supremația și adoptând reforme juridice semnificative. Prin eliminarea anomaliilor învechite ale legislației feudale anterioare, aceste reforme juridice, codificate în Codul Napoleon, au consolidat obiectivele Revoluției.

Napoleon Bonaparte s-a născut  la 15 august 1769, în Corsica, o insulă mediteraneană guvernată de Franța. Napoleon a beneficiat de o educație militară consistentă, în timpul Revoluției Franceze demonstrându-și rapid marile aptitudini de strateg militar. Victoriile lui Napoleon împotriva armatelor austriacă și italiană în timpul operațiunilor sale de succes din Italia au marcat începutul ascensiunii sale spre faimă.

A răsturnat Guvernul francez printr-o lovitură de stat în 1799

Napoleon a răsturnat Guvernul francez printr-o lovitură de stat în 1799, instituind Consulatul în locul acestuia. Și-a consolidat poziția la putere, ajungând rapid la funcția de Prim Consul și asumându-și rolul de conducător de facto al Franței. Reformele sale au inclus crearea Codului Napoleon, un cadru juridic riguros menit să actualizeze legislația franceză.

Imaginea sa de geniu militar a fost consolidată de o serie de triumfuri remarcabile, inclusiv Bătălia de la Austerlitz și Bătălia de la Jena-Auerstedt.

Administrativ vorbind, Napoleon, prin reformele sale,  a modernizat economia, a centralizat puterea și a adus schimbări sociale profunde. Pe lângă construirea infrastructurii și progresul științei, educației și artelor, în 1800 Napoleon a fondat Banca Franței, pentru a stimula redresarea economică după recesiunea puternică din perioada revoluționară.

Napoleon a fost numit consul pe viață în 1802, iar doi ani mai târziu, în 1804, a fost încoronat împărat al Franței sub numele de Napoleon I în cadrul unei ceremonii la prestigioasa catedrală Notre Dame. A rămas la putere până în 1815. Victoriile și expansiunea imperiului au format o alianță puternică împotriva Franței. La 24 iunie 1812, Napoleon I a lansat o expediție în Rusia cu peste 600.000 de soldați, dintre care o treime erau francezi. Invazia a marcat un punct de cotitură, armata lui suferind pierderi grele în expediție. În octombrie 1813, a izbucnit Bătălia de la Leipzig, în care francezii au fost înfrânți de o armată mixtă – rusă, prusacă și austriacă – iar Bonaparte a fost nevoit să abdice la Fontainebleau.

A fost exilat în Elba

Așadar, după o serie de înfrângeri militare și confruntându-se cu o ostilitate tot mai mare din partea altor puteri europene, poziția lui Napoleon în calitate de împărat al francezilor a devenit nesustenabilă. Astfel că în aprilie 1814, a fost forțat să abdice de la tron sub presiunea generalilor și a aliaților săi politici. Ca urmare, a fost exilat pe insula Elba, în largul coastei Italiei, unde a trăit aproape un an.

În martie 1815, Napoleon a evadat de pe insulă și s-a întors în Franța, unde a recăpătat sprijinul populației, a recâștigat puterea și și-a reluat poziția de conducere  – aceea de împărat. Această perioadă este cunoscută sub numele de Cele o sută de zile.

A doua și ultima abdicare a lui Napoleon

A doua și ultima abdicare a lui Napoleon a avut loc la 22 iunie 1815. După ce a suferit o înfrângere decisivă în Bătălia de la Waterloo la 18 iunie 1815, domnia lui Napoleon a luat sfârșit. Realizând că situația sa era fără speranță și confruntat cu sosirea iminentă a forțelor inamice la Paris, Napoleon a abdicat la 22 iunie 1815. Intenționa ca tânărul său fiu, Napoleon al II-lea, să îi succeadă, dar aliații au respins această idee și au restaurat monarhia Bourbon, plasându-l pe Ludovic al XVIII-lea pe tronul Franței.

În urma abdicării, Napoleon a fost exilat din nou, de data aceasta pe insula Sfânta Elena din Atlanticul de Sud, unde și-a petrecut restul anilor din viață până la moartea sa, în 1821.

Exilul lui Napoleon în Sfânta Elena a fost marcat de scrierea memoriilor și de reflecțiile sale asupra vieții și campaniilor militare. Captivitatea și moartea sa pe insulă au generat de-a lungul anilor controverse și teorii ale conspirației. Cu toate acestea, Sfânta Elena a rămas ultimul său loc de reședință, până la trecerea lui în neființă la vârsta de 51 de ani, la 5 mai 1821.

Cauza morții lui Napoleon

Cauza exactă a morții lui Napoleon a fost subiectul unor speculații și dezbateri între istorici și profesioniști din domeniul medical timp de mulți ani. Cauza larg acceptată a morții sale este cancerul de stomac, mai exact carcinomul gastric.

Napoleon se confrunta cu probleme de sănătate de mai mulți ani înainte de moartea sa. S-a plâns de dureri abdominale, greață și alte simptome compatibile cu probleme legate de stomac. În timpul exilului său pe insula Sfânta Elena, starea lui de sănătate a continuat să se deterioreze, iar simptomele s-au înrăutățit și înmulțit. Medicul personal al lui Napoleon, Dr. François Antommarchi, a efectuat autopsia după moartea împăratului francez și a concluzionat că acesta a murit de cancer la stomac.

Cu toate acestea, de-a lungul anilor au fost avansate câteva teorii și ipoteze alternative, sugerând că Napoleon ar fi fost otrăvit cu arsenic sau că alți factori au contribuit la decesul său. Aceste teorii se bazează în mare parte pe dovezi speculative și nu au un sprijin științific substanțial.

A fost căsătorit de două ori

Nu se poate exagera importanța lui Napoleon în istoria Europei. Sistemul său judiciar, schimbările administrative și strategiile sale militare au avut un impact de durată. Activitățile sale au modificat peisajul politic european, iar Codul Napoleon, cum deja am specificat, a avut un impact asupra sistemelor judiciare din întreaga lume.

În spatele fațadei nemiloase, de luptător dur, Napoleon era un sentimental, așa după cum o dovedesc atât scrisorile sale de dragoste siropoase, cât și o nuvelă romantică recent descoperită. Scrisă în 1795, când Napoleon avea 26 de ani, Clisson et Eugénie este un exercițiu scurt (doar 17 pagini) de auto-mitologizare sentimentală care, potrivit majorității recenziilor, nu reușește să îl consacre drept un geniu literar pierdut.

Napoleon Bonaparte, liderul militar și politic francez care a devenit celebru la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, a fost căsătorit de două ori.

Prima lui soție a fost Joséphine de Beauharnais (s-au căsătorit în 1796), o vaduvă cu doi copii proveniți dintr-o căsătorie anterioară.  Joséphine era cunoscută pentru farmecul și abilitățile sale sociale, care completau ambițiile lui Napoleon. Cu toate acestea, s-au confruntat cu dificultăți în a avea copii împreună, ceea ce a dus în cele din urmă la separarea lor. Au divorțat oficial în 1810.

După ce a divorțat de Joséphine, Napoleon s-a căsătorit cu Marie Louise în același ani (1810). Aceasta era o arhiducesă austriacă și fiica împăratului Francisc al II-lea al Austriei. Căsătoria a fost aranjată din motive politice pentru a consolida alianța dintre Franța și Austria. Au avut împreună un singur copil, Napoleon al II-lea, prinț imperial al Franței și rege al Romei. Cu toate acestea, căsătoria lor a fost de scurtă durată, deoarece căderea lui Napoleon a început la scurt timp după aceea. După înfrângerea și exilul acestuia, Maria Luiza s-a întors în Austria împreună cu fiul lor și nu l-a mai văzut niciodată pe Napoleon.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Napoleon-I

https://www.history.com/topics/european-history/napoleon

Vă mai recomandăm să citiți și:

Gary Oldman, Dracula lui Francis Ford Coppola și actorul cu cele mai mari încasări din istorie

Hirohito, cel mai longeviv monarh din istoria Japoniei și unul dintre cei mai longevivi din istorie. „Am făcut eforturi să-mi înghit lacrimile și să protejez specia nației japoneze”

Cea mai ascultată melodie din istorie era auzită 1,8 miliarde de ori pe zi

„Fermierul cu doișpe clase” care a demascat una dintre cele mai mari conspirații din istorie